Bijuteriile lucrate manual sau asa cum le stim sub denumirea de bijuterii handmade, au devenit din ce in ce mai cunoscute si iubite de tot mai multe persoane. Aprecierea fata de acest mestesug se datoreaza atat faptului ca bijuteriile arata frumos din punct de vedere estetic, cat si pentru ca devin o modalitate de exprimare a persoanei care le creeaza.
Datorita nenumaratelor materiale din care pot fi confectionate, o paleta bogata de culori si puterii creatoare care trebuie sa mijloceasca aceasta activitate, bijuteriile handmade sunt cea mai buna optiune pentru a-ti exprima personalitatea intr-un mod ingenios.
Imaginatia este cea mai puternica arma pe care o ai in ceea ce priveste sucesul creatiilor handmade. Materialele pe care le folosesti au si ele importanta lor, insa creativitatea de a combina intr-un mod armonios piesele, pentru a forma un colier unic sau o bratara exceptionala, conteaza intr-o proportie mai mare.
In functie de indemanarea fiecaruia, poate dura mai mult sau mai putin pana cand vei reusi sa stapanesti tehnicile de confectionare a bijuteriilor. Insa acest aspect nu trebuie sa descurajeze, din contra trebuie sa ne ambitioneze pentru a invata cat mai multe despre acest univers al creatiilor handmade. Doar asa se poate evolua constant.
Manifestarea creativitatii prin intermediul unui mestesug, este o cale sigura de a scapa de stresul care isi lasa amprenta asupra noastra.
Confectionarea manuala a bijuteriilor, poate fi o binemeritata pauza de la tot ce inseamna probleme. Eu am considerat mereu ca poate fi si o modalitate de terapie. In primul rand te vei concentra mai mult pe ceea ce lucrezi si vei elibera mintea de tot felul de alte ganduri. Deasemenea iti va aduce multe satisfactii atunci cand finalizezi o lucrare.
Acest gen de activitate iti ofera oportunitatea si de a petrece mai mult timp impreuna cu cei dragi. Cine spune ca trebuie sa confectionezi bijuterii, decoratiuni sau accesorii singur? Daca ai copii indeajuns de mari incat sa aiba voie sa utilizeze anumite ustensile sau materiale de mici dimensiuni (precum margelele) sau daca ai o prietena care isi doreste sa incerce ceva nou, le poti propune sa realizezi diverse proiecte impreuna. Faptul ca este o activitate care consuma mult timp iti va oferi sansa sa stai cu cei dragi si sa creati impreuna, lucruri frumoase. Daca ii vei implica si pe cei mici in acest proces, ii vei ajuta sa isi dezvolte latura creativa si simtul estetic.
Exista poate si un dezavantaj. Confectionarea bijuteriilor, poate dura destul de mult. La inceput ai nevoie sa investesti mai mult timp pentru a alege materialele potrivite, pentru a invata tehnicile potrivite, pentru a te obisnui cu modul de lucru si pentru a-ti descoperi chiar si un stil propriu.
Foarte important si de ajutor este sa incercam sa investim la inceput si in ustensile potrivite si sa evitam improvizatiile. Te vor ajuta foarte mult sa iti imbunatatesti tehnica repede si nu te vor descuraja sa renunti. Un alt sfat ar fi acela de a lucra pentru inceput in sesiuni scurte.
De unde ne inspiram? Inspiratia poate aparea de oriunde, in urma unei plimbari in natura, admirand un tablou, chiar prin atingerea unor materiale sau vizualizand forme si culori. Practic tot ce ne inconjoara poate fi o sursa de inspiratie, doar trebuie sa avem rabdare si sa fim buni observatori.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu