luni, 12 decembrie 2022

Totul despre bijuteriile handmade - Episodul 2

 


Asa cum v-am promis, o sa povestesc un pic, cum a inceput pasiunea mea pentru bijuteriile handmade.

Dintotdeauna am fost fascinata de bijuterii. De cate ori vedeam margele colorate, sclipitoare si aranjate in fel si chip, simteam o atractie fantastica. Eram in stare sa le privesc ore in sir.

Toata adolescenta am purtat cercei si imi doream sa am cat mai multi, pentru fiecare tinuta sau ocazie, ceva nou. Nu imi doream ceva pretios, ci ceva special, care sa ma reprezinte. In anii 80' din pacate nu gaseam decat la Fondul Plastic cercei deosebiti dar chiar si acolo, uneori parca nu aveau acel ceva... pe gustul meu. Si asa am inceput sa cochetez cu ideea de a imi face singura bijuteriile dorite. Am improvizat si ustensile dar si materiale. Aveam la indemana doar un patent si niste sarma. Am adunat toate margele, nasturii de la bunici si ce am considerat eu ca poate fi combinat. Cate incercari, cat chin dar si cand finalizam ceea ce imi propusesem, mi se parea ca am castigat premiul cel mare. Nu erau nici pe departe asa cum ar fi trebuit sa fie, dar erau facute de mine si eram tare mandra.

Mult mai tarziu, am reusit sa adun toate ustensilele de care aveam nevoie si mi-am cumparat materiale de calitate si am indraznit sa visez la mai mult. Binenteles ca accesul la internet a avut o contributie majora la perfectionare. Am invatat foarte multe tehnici, tocmai din dorinta de a imi alege ce mi se potriveste dar si posibilitatea de a combina cat mai bine pentru ideile pe care le am.

Recunosc sunt autodidacta si probabil ca am aceasta abilitate de a intelege rapid anumite tehnici. Dar chiar si asa, este nevoie de multa munca, practica si cand spun practica ma refer la faptul ca nu te poti perfectiona in acest domeniu fara sa ai si esecuri. De multe ori am stricat sau m-am impotmolit. Cea mai buna metoda de a reusi, este sa nu cedezi de la primul esec. O iei de la capat de cate ori este necesar, daca iti doresti cu adevarat sa reusesti.

Cum mentionam si in primul episod, de mare ajutor sunt ustensilele potrivite. Poti achizitiona acum, foarte multe ustensile, accesorii ce iti pot usura munca, important este sa inveti sa le utilizezi asa cum trebuie. Nu de putine ori am vazut bijuterii realizate de diversi artisti, care desi sunt frumos combinate (ma refer la culori si materiale) finisajul lasa mult de dorit. O bijuterie handmade trebuie sa aiba amprenta celui ce a realizat-o dar asta inseamna in primul rand un stil propriu, pornind de la un design, fie prin utilizarea unei anumite tehnici, fie a materialelor, fie a unor palete de culori si sa dureze in timp. Da, sunt bijuterii in care noi artistii, investim mult, in afara de partea materiala, investim idei, pasiune, emotie si timp. 

Chiar daca nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa fac din aceasta pasiune, un job, sunt deja 15 ani de cand activez in domeniu, timp in care mi-am stimulat mult creativitatea, imaginatia si mi-am cultivat rabdarea si o spun de cate ori am prilejul ca iubesc ceea ce fac si fiecare zi reprezinta bucuria de a vedea pasii pe care i-am lasat in urma mea. 

In urmatorul episod: 

Cum realizam bijuteriile handmade?


Totul despre bijuteriile handmade - Episodul 1

 


Bijuteriile lucrate manual sau asa cum le stim sub denumirea de bijuterii handmade, au devenit din ce in ce mai cunoscute si iubite de tot mai multe persoane. Aprecierea fata de acest mestesug se datoreaza atat faptului ca bijuteriile arata frumos din punct de vedere estetic, cat si pentru ca devin o modalitate de exprimare a persoanei care le creeaza.

Datorita nenumaratelor materiale din care pot fi confectionate, o paleta bogata de culori si puterii creatoare care trebuie sa mijloceasca aceasta activitate, bijuteriile handmade sunt cea mai buna optiune pentru a-ti exprima personalitatea intr-un mod ingenios. 

Imaginatia este cea mai puternica arma pe care o ai in ceea ce priveste sucesul creatiilor handmade. Materialele pe care le folosesti au si ele importanta lor, insa creativitatea de a combina intr-un mod armonios piesele, pentru a forma un colier unic sau o bratara exceptionala, conteaza intr-o proportie mai mare.

In functie de indemanarea fiecaruia, poate dura mai mult sau mai putin pana cand vei reusi sa stapanesti tehnicile de confectionare a bijuteriilor. Insa acest aspect nu trebuie sa descurajeze, din contra trebuie sa ne ambitioneze pentru a invata cat mai multe despre acest univers al creatiilor handmade. Doar asa se poate evolua constant. 

Manifestarea creativitatii prin intermediul unui mestesug, este o cale sigura de a scapa de stresul care isi lasa amprenta asupra noastra. 

Confectionarea manuala a bijuteriilor, poate fi o binemeritata pauza de la tot ce inseamna probleme. Eu am considerat mereu ca poate fi si o modalitate de terapie. In primul rand te vei concentra mai mult pe ceea ce lucrezi si vei elibera mintea de tot felul de alte ganduri. Deasemenea iti va aduce multe satisfactii atunci cand finalizezi o lucrare. 

Acest gen de activitate iti ofera oportunitatea si de a petrece mai mult timp impreuna cu cei dragi. Cine spune ca trebuie sa confectionezi bijuterii, decoratiuni sau accesorii singur? Daca ai copii indeajuns de mari incat sa aiba voie sa utilizeze anumite ustensile sau materiale de mici dimensiuni (precum margelele) sau daca ai o prietena care isi doreste sa incerce ceva nou, le poti propune sa realizezi diverse proiecte impreuna. Faptul ca este o activitate care consuma mult timp iti va oferi sansa sa stai cu cei dragi si sa creati impreuna, lucruri frumoase. Daca ii vei implica si pe cei mici in acest proces, ii vei ajuta sa isi dezvolte latura creativa si simtul estetic. 

Exista poate si un dezavantaj. Confectionarea bijuteriilor, poate dura destul de mult. La inceput ai nevoie sa investesti mai mult timp pentru a alege materialele potrivite, pentru a invata tehnicile potrivite, pentru a te obisnui cu modul de lucru si pentru a-ti descoperi chiar si un stil propriu. 

Foarte important si de ajutor este sa incercam sa investim la inceput si in ustensile potrivite si sa evitam improvizatiile. Te vor ajuta foarte mult sa iti imbunatatesti tehnica repede si nu te vor descuraja sa renunti. Un alt sfat ar fi acela de a lucra pentru inceput in sesiuni scurte. 

De unde ne inspiram? Inspiratia poate aparea de oriunde, in urma unei plimbari in natura, admirand un tablou, chiar prin atingerea unor materiale sau vizualizand forme si culori. Practic tot ce ne inconjoara poate fi o sursa de inspiratie, doar trebuie sa avem rabdare si sa fim buni observatori.

Din pacate traim intr-o lume in care de multe ori, suntem mult prea grabiti si totul parca se rezuma la celebrul citat a lui Benjamin Franklin „Time is money” dar in domeniul acesta trebuie sa ai rabdare si sa te lasi purtat de imaginatie. 

In episodul urmator va voi povesti cum am inceput eu sa lucrez bijuterii si ce reprezinta pentru mine aceasta activitate.

Am lansat noul magazin online!!!!  www.ruxandragiuglea.ro              De acum puteti achizitiona creatiile mele, simplu si rapid...la un cl...

Trimite mesaj